Se schimbă regulile de intrare în Bulgaria. Testul COVID este obligatoriu și pentru cei cu certificat verde

by admin

Reguli mai dure pentru românii care intenționează să călătorească în Bulgaria. Odată cu intrarea României în zona roșie, autoritățile de la Sofia cer un test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore, tuturor celor care doresc să intre pe teritoriul Bulgariei, chiar dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală. Potrivit MAE, cei care nu au un certificat verde care atestă vaccinarea sau vindecarea de COVID pot prezenta doar testul PCR, însă vor fi nevoiți să stea în carantină 10 zile.

Noile reguli se aplică doar celor care au ca destinație finală Bulgaria, nu și celor care dovedesc că doar tranzitează țara.

„Cetățenilor români care sosesc din state aflate în zona roșie (inclusiv din România) li se permite intrarea pe teritoriul Bulgariei, în baza prezentării documentelor de călătorie, cu îndeplinirea următoarelor condiții CUMULATIVE:

A) încadrarea într-una dintre categoriile de persoane prevăzute limitativ în ordin (spre exemplu, cetățenii statelor membre ale UE, ale SEE, ai Elveției și ai Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și membrii familiilor acestora, care sosesc dintr-un stat membru al UE, al Spațiului Economic European, din Elveția sau din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord;

B) prezentarea unui certificat digital UE privind vaccinarea împotriva COVID sau a unui certificat digital UE privind vindecarea de COVID sau a unui document similar; 

ȘI / ÎN ACELAȘI TIMP

C) prezentarea unui certificat digital UE privind testarea pentru COVID sau a unui document similar, cu aceleași date ca și certificatul digital UE privind testarea, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria.

Persoanelor care NU prezintă un certificat digital UE privind vaccinarea sau un certificat digital UE privind vindecarea sau un document similar le poate fi permisă intrarea pe teritoriul Bulgariei, în baza unui certificat digital UE privind testarea sau a unui document similar, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria. În acest caz, persoana în cauză va fi pusă în carantină pentru 10 zile la domiciliu sau în alt loc de cazare în care a indicat că va locui”, se arată într-un comunicat al MAE.

Sunt exceptați de la regulă copiii cu vârsta de până în 12 ani, conducătorii de autocare care efectuează transport internațional de persoane, șoferii de camion, piloții de avion care efectuează zboruri internaționale, dar și studenții străini care învață în Bulgaria.

„În cazul minorilor cu vârste între 12 și 18 ani, intrarea în Bulgaria este permisă pe baza prezentării unui certificat digital UE privind testarea pentru COVID sau a unui document similar, cu aceleași date ca și certificatul digital UE privind testarea, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria”, se mai arată în comunicatul MAE.

În cazul în care persoana în cauză nu prezintă un astfel de document, va fi pusă în carantină pentru 10 zile la domiciliu sau în alt loc de cazare în care a indicat că va locui.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

ipoteze 09/11/2021 - 05:29

A cere test pentru vaccinați plus carantină, arată neputința autorităților corijente la matematici de a stabili reguli simple și clare pentru deplasări în medii aglomerate, cu măsuri ce duc la populații vaccinate dar infestate-‘n farsa calendarului !?

Raspunde

Comenteaza