Gruparea de luptă NATO deplasată în România va intra în urma Summit-ului de la Madrid în faza operaționalizării capacităților. Unitățile militare urmează să fie dislocate și ulterior comandate potrivit strategiei alienței de descurajare a flancului estic, potrivit declarațiilor oferite de Secretarul General al NATO, Mircea Geoană.
” România va avea probabil primul grup de luptă din cele patru înființat, iar liderii noștri vor discuta săptămâna viitoare și vor lua deciziile finale la Madrid cu privire la postura de apărare și descurajare pe flancul estic…”
În privința efectivului total de soldați cuprinși în cadrul strategiei Geoană a declarat că participarea altor state aliate rămâne deschisă:
” Pe lângă forțele NATO, asta a venit ca o măsură de vigilență sporită – și aici am văzut venind 1.000 de soldați americani, primele contingente ale Corpului de reacție rapidă NATO conduse de Franța, cu 550 de francezi, 300 de belgieni – grupul de luptă pentru fi stabilit în România și care a început deja să opereze sub comanda Franței și cu ajutorul României, desigur, ca țară gazdă, va avea o serie de alți aliați, care și-au anunțat deja intenția de a participa și această listă este deschisă.” a decrarat Secretarul NATO.
Operaționalizarea grupurilor de luptă va porni concomitent în România dar și țări precum Bulgaria, Ungaria sau Slovacia iar numărul națiunilor care doresc să contribuie cu ajutor militar în organizarea acestor grupuri de luptă este în creștere, fapt ce poate fi văzut drept o dovadă a coeziunii și unității statelor europene potrivit Secretarului Geoană:
” Eu dau exemplul zonei baltice, unde există patru grupuri de luptă, sunt aproximativ 5.000 de militari NATO, dar sunt 20 de națiuni aliate care contribuie la acele grupuri de luptă, ceea ce face ca elementul de apărare colectivă și de descurajare colectivă să fie foarte puternic. ” a mai adăugat acesta