Directorii de aeroporturi din țară s-au întâlnit joi la București cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Întâlnirea a avut loc la inițiativa Asociației Aeroporturilor din România, în contextul epidemiei de COVID-19 care a afectat grav aviația civilă.
David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional din Cluj și președintele A.A.R. a propus ministrului ridicarea restricțiilor privind zborurile din România și reluarea traficului aerian spre țările cu risc epidemiologic redus.
„Traficul pe aeroporturile din România a scăzut, de la declararea stării de urgență cu aproape 95%, lucru care a dus la pierderi financiare uriașe. Având în vedere că traficul feroviar și rutier au fost deschise de la 1 iunie, iar țările vecine, Bulgaria, Ungaria sau Serbia permit deja zborurile spre destinații externe, solicităm ca după data de 17 iunie să fie ridicate restricțiile privind zborurile către țările unde numărul cazurilor de coronavirus este în scădere, precum Germania, Elveția, Belgia sau Austria.
Am implementat toate măsurile pentru limitarea răspândirii Covid-19 și pentru siguranța pasagerilor. Aeroporturile din România își desfășoară activitatea pe o piață extrem de concurențială, iar, dacă restricțiile de zbor se mențin, considerăm că vom avea un dezavantaj foarte mare față de aeroporturile din țările vecine”, a explicat David Ciceo.
Ministrul Lucian Bode a fost de acord cu solicitările Asociației Aeroporturilor și a făcut demersurile pentru reluarea traficului aerian spre țările cu risc epidemiologic redus. Totodată, oficialul a declarat că va sprijini aeroporturile pentru a depăși criza financiară cu care acestea se confruntă și a propus o întâlnire între directorii aeroporturilor și miniștrii Finanțelor Publice, Dezvoltării și Muncii, săptămâna viitoare la București.
De asemenea, în cadrul întâlnirii de joi s-a discutat și despre elaborarea unei scheme de ajutor de stat pentru aeroporturi, despre posibilitatea introducerii aeroporturilor ca entități eligibile în vederea obținerii de împrumuturi garantate de stat, dar și despre modul de aplicare a Ordonanței de urgență pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.