Dacă doriți să redescoperiți tradițiile autentice românești, nu puteți lipsi de la Șezătoare la muzeu. Evenimentul va avea loc sâmbătă, începând cu ora 13, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” de pe Tăietura Turcului. Clujenii sunt invitați să descopere modele și materiale tradiționale, cusute în diverse tehnici, la decorarea cămășilor tradiționale. Acest atelier se adresează atât adulților novici, cât și celor inițiați în arta cusutului. Așa că luați-vă lucrul de mână și materialele preferate și veniți să întâlniți oameni pasionați de arta tradițională.
Tot sâmbătă va începe și IratioN Fest-Roots Park, un festival de muzică reggae și ateliere artistice și meșteșugărești. Evenimentul va avea loc tot în Parcul Etnografic, sâmbătă și duminică. Pe scenă vor urca în special artiști locali, iar cei pasionați de muzica reggae își pot aduce propriile instrumente și se pot implica în spectacol.
„Conceptul are la bază susținerea artiștilor autohtoni, astfel că, majoritatea trupelor sunt alcătuite din artiști locali iar toți cei care doresc să-și aducă instrumentele artistice sunt bineveniți să le utilizeze în cadrul evenimentului. Acesta va cuprinde o scenă de muzică live (reggae) și un sistem de sunet (SoundSystem) dar și diferite ateliere de pictura, dans, cânepă, manufactură, etc. Vom pune la dispoziție o zonă „Food Corner” și Bar, iar locurile de relaxare vor fi din plin. Zonele liniștite din parc sunt, de asemenea, prielnice studenților care doresc să-și schimbe locul de studiu dintre „patru pereți” într-o zonă istorică, inconjurați de natură”, au declarat organizatorii festivalului.