Simona Halep, marea favorită la câștigarea Wimbledon-ului în viziunea lui Țiriac

by Christian Suciu

Fostul tenismen român, Ion Țiriac o vede pe Simona Halep drept principala favorită la câștigarea turneului de Mare Șlem din anul acesta însă cu toate acestea a anunțat că nu va fi prezent la această ediție a competiției britanice de Tenis din cauza deciizlor administartive luate de organizatorii acestuia.

” Am auzit că a câştigat, trebuie s-o felicităm toţi. Pe hârtie, e pe departe cea care trebuie să câştige turneul. Nu cred că poate să o bată nimeni. Poate doar să piardă singură.

Nu, nu mă duc la finală. Nu mă duc nu pentru Simona, că m-aş duce cu plăcere, dar nu sunt de acord cu faptul că nu i-au lăsat pe ruşi şi pe bieloruşi să joace. N-au nicio vină, nu vrem război niciunul dintre noi, nici ei, dar n-au nimic cu sportivii. Simona, pe hârtie, nu are adversar, dar să nu cumva să-l piardă, s-a mai întâmplat.” a transmis Ion Țiriac.

Halep (locul 18 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului după ce a trecut de  americanca Amanda Anisimova (locul 25 WTA) în două seturi (6-2, 6-4) iar în următorul ei meci va da piept cu Elena Rîbakina (Kazahstan, locul 23 WTA). În cealaltă semifinală a turneului, locul 2 WTA, tunisiana Ons Jabeur și Tatjana Maria, jucătoarea de origine germană se vor întrece pentru un loc în faza finală a competiției.

sursa:primasport.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza