Sindicaliștii din Educaţie au anunţat că nu renunță la greva generală, nemulțumiți de textul ordonanţei de urgenţă privind majorarea salariilor din sistemul de învăţământ. Protestatarii cer Guvernului să îşi asume printr-un act normativ modificările cuprinse acum doar în Nota de fundamentare a ordonanţei.
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului şi partidelor aflate la guvernare să-şi asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învăţământului Preuniversitar şi care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanţei, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic. Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menţionat mai sus în noua lege a salarizării”, se arată într-un comunicat de presă emis de cele două federaţii.
Sindicaliştii atrag atenţia că salariaţii din învăţământ aflaţi în grevă „sunt nemulţumiţi şi de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învăţământ în maximum trei ani”, solicitând scurtarea acestei perioade.
„Menţionăm că şi majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federaţiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflaţi în grevă, aceştia considerând sumele prea mici”, adaugă sindicaliștii.
Potrivit comunicatului, „această grevă nu este doar pentru salarii”.
„Acest protest extrem este şi despre viitorul educaţiei, despre percepţia pe care o are societatea asupra meseriei de dascăl. Însă, modul în care Guvernul şi liderii partidelor politice aflate la guvernare au gestionat evenimentele ce s-au desfăşurat începând cu 10 mai 2023 (primul miting organizat de angajaţii din învăţământ) şi până în prezent ne face să credem că, după ce se va încheia această grevă, vor reveni la vechile obiceiuri, adică: vor continua să nu investească în educaţie şi în angajaţii din învăţământ. Aici, domnilor politicieni, domnule preşedinte, este problema. Nu ne-aţi convins că, după încheierea grevei, veţi investi cu adevărat în acest domeniu. Iar primul exemplu în acest sens este că nu v-aţi asumat printr-un act normativ că, odată cu apariţia noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puţin egal cu salariul mediu pe economie”, mai afirmă reprezentanţii dascălilor.
Ei amintesc că unul dintre punctele pentru care dascălii au semnat pentru grevă este creşterea finanţării.
„Degeaba aţi votat în Parlament o lege care prevede alocarea pentru învăţământ a unei finanţări egale cu minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat, dacă nu aveţi de gând să o şi respectaţi şi veţi proroga aplicarea acestui articol, aşa cum aţi prorogat, timp de peste 10 ani, articolul privind alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie. Spunem asta pentru că, deja, pe surse, am aflat că nu veţi acorda, începând cu 1 ianuarie 2024, ceea ce prevede Legea Învăţământului Preuniversitar, pentru că bugetul nu permite această «cheltuială». Aveţi însă 6 luni să vă pregătiţi. Aveţi 6 luni în care puteţi reforma statul, în aşa fel încât, de la 1 ianuarie 2024, să puteţi acorda minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învăţământ. Avem nevoie de educaţie, iar educaţia are nevoie de finanţare! Nu ne mai certaţi, nu ne mai trimiteţi la clase! Schimbaţi-vă discursul şi asumaţi-vă că educaţia va fi, începând de astăzi, prioritate naţională! Şi nu numai pentru noi, angajaţii din sistem, ci şi pentru cei peste 3.000.000 de elevi în spatele cărora vă ascundeţi şi pe care încercaţi, prin declaraţii, să-i întoarceţi împotriva noastră!”, conchid sindicaliştii din Educație.
2 comentarii
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]
De ce nu se ia de la MAGISTRATI..bani sa se dea la profesori??????