Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, invită iubitorii muzicii populare la spectacolul folcloric aniversar „Cununa Transilvană – 65 de ani de activitate artistică”. Evenimentul va avea loc joi, 20 octombrie 2022, de la ora 18.00, la Casa Universitarilor/ sala de spectacole Auditorium Maximum, str. Emmanuel de Martonne, nr. 1 (colţ cu M. Kogălniceanu).
Pe lângă momentele instrumentale deosebite, susținute de membrii orchestrei „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș, vor urca pe scenă interpreți de muzică populară, angajați și foști angajați ai orchestrei, dar și colaboratori: Maria Marcu, Amalia Codorean Chindriș, Ana Strîmturean, Mariana Morcan, Florian Roșan, Maria Golban Șomlea, Iosif Rusu, Adela Zanc, Crina Varga Haiduc, Adrian Socaciu, Mihai Trif, Raluca Pașcalău, Raul Oltean, Florin Bota, Alexandru Potra și Arlesiana Agrijan.
Programul spectacolului mai cuprinde momente instrumentale, susținute de instrumentiștii: Zenu Zanc sr., Alexandru Tămaș, Felician Mureșan și Nicolae Vădan (meşterul clujean ce face instrumente muzicale din lemn, distins de Ministerul Culturii cu titlul de „Tezaur Uman Viu”). În scenă vor fi aduse și jocurile tradiționale, prezentate de membrii Ansamblului folcloric ,,Tradiții – Someșul Napoca” al USAMV Cluj, coordonat de dr. Zamfir Dejeu.
Invitată în recital este îndrăgita interpretă din zona Bucovinei, Laura Lavric.
Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra profesionistă ,,Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș, iar prezentarea spectacolului va fi făcută de Grigore Sâmboan.
Intrarea la spectacol este liberă!
Orchestra „Cununa Transilvană” din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj activează de 65 de ani pentru păstrarea integrității fiinţei folclorului românesc. Din cadrul acestei orchestre fac parte solista Mariana Morcan și instrumentişti profesionişti, absolvenţi de Conservator, care, sub conducerea profesorului Ovidiu Barteș aduc astăzi cântecul popular tradiţional în formele sale cât mai apropiate de autentic şi care bucură inimile publicului contemporan, autohton sau străin, în aceeaşi măsură cum le-au bucurat, în trecut, pe cele ale înaintaşilor, rapsozii, lăutarii, tarafurile şi maeştrii ultimelor veacuri.
Orchestra clujeană contribuie, prin prestaţiile sale, la amplul efort al conservării şi promovării folclorului autentic românesc şi la punerea în valoare a tuturor talentelor care reuşesc să se ridice la nivelul valorii şi autenticităţii acestuia. De fiecare dată, Orchestra „Cununa Transilvană” vine în întâmpinarea iubitorilor cântecului tradiţional cu noi repertorii, promovând, ca şi până acum, prin spectacole de înaltă ţinută artistică şi repertorială, folclorul şi tradiţiile româneşti.