Spitalele Covid-19, înainte de marea relaxare. Manager Infecțioase: „Rămânem unica unitate sanitară de bază din județ”

by Oana Spiru

Activitatea medicală din spitalele clujene se îndreaptă spre o minimă normalitate. Spitalul de Boli Infecțioase va rămâne singurul spital care va trata cazurile Covid-19, urmând ca restul spitalelor să treacă printr-o dezinfecție și o curățenie profundă pentru a-și desfășoare activitatea în condiții normale și sigure.

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase, Ioan Mureșan confirmă o relaxare și la Infecțioase, unul dintre cele mai solicitate spitale Covid din țară.

„Suntem într-o situație mult mai bună. Avem locuri disponibile atât în secții cât și la Terapie Intensivă, dar nu vrem să ne amăgim. Urmează sî își reducă fiecare spital paturile de Covid și cele de ATI Covid și noi rămânem unica unitate sanitară de bază din județ. Așteptăm evoluția în continuare și urmărim în măsura în care vom reuși să trecem și noi pe activitate non covid. Vom prelua din toate spitalele pentru a se putea desfășura activitatea în mod normal”, a declarat pentru Servus, Cluj!, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj.

La Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj-Napoca, care funcționează ca spital Covid de mai bine de un an, revine chirurgia toracică.

Conform medicului Milena Man, șef secție COVID la Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj, situația din spital este bună în acest moment, cazurile grave de Covid-19 fiind redirecționate către Infecțioase.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza