Spitalul CFR, amendat pentru că nu avea autorizație pentru securitate la incendiu

by admin

Spitalul CFR din Cluj-Napoca a fost amendat după incendiul izbucnit în această dimineață într-unul din saloanele sale. În urma incidentului, reprezentanții ISU Cluj-Napoca au verificat autorizațiile unității sanitare și au constatat că spitalul nu avea autorizația de securitate la incendiu. 

„În urma ultimului control executat de către ISU Cluj, la data de 21.11.2019, la Spitalul Clinic C. F. Cluj-Napoca, s-a constatat faptul că, deși au fost emise două avize de securitate la incendiu, în 2009 aviz pentru modernizarea secției ORL și oftamologie (extindere în regim D+P+M, recompartimentări, reorganizări), și în 2015  aviz pentru modernizare bloc operator și secție ATI în secția chirurgie, până în momentul actual nu s-a solicitat și obținut autorizația de securitate la incendiu aferente celor două avize”, au explicat cei de la ISU Cluj.

În urma celor constatate, Spitalul CFR a fost amendat cu 50.000 de lei. De asemenea, spun cei de la ISU, la nivelul unității sanitare, în urma controlului, a fost întocmit un plan propriu de măsuri care cuprindea și obținerea autorizației de securitate la incendiu. Până în momentul de față, nu s-a depus solicitare la ISU Cluj în acest sens.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza