Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj va beneficia de un compartiment de Primiri Urgențe!

by Christian Suciu

Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj Napoca va avea un nou compartiment de urgențe conform reprezentanților Consiliului Județean Cluj-Napoca ce au obținut primit avizul din partea Ministerului Sănătății.

” Dorim să le oferim, în cel mai scurt timp posibil, celor care au nevoie, servicii medicale de înaltă calitate, adaptate nevoilor și solicitărilor pacienților. Este important pentru noi să ne asigurăm că cetățenii nu vor mai pierde timp cu tot felul de documente, sau nu vor mai fi puși în situația de a sta pe holuri ori să se deplaseze între diferite spitale, simplificând accesul la servicii medicale complete.” a transmis Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Conform acestora, înființarea compartimentului de primiri urgențe este necesară datorită numărului ridicat de pacienți, în medie între 80 și 100 de persoane pe zi, care se prezintă în mod spontan la Camera de Gardă cu diverse boli infecțioase, fără a avea bilet de trimitere de la medicul de familie și care necesită consultații medicale în regim de urgență și triaj epidemiologic. Majoritatea acestor pacienți au nevoie, pe lângă consultația de specialitate, de investigații de laborator și/sau de radiologie, motiv pentru care, în prezent, sunt redirecționați spre Unitățile ori Compartimentele de Primire a Urgențelor ale altor spitale, pentru efectuarea examinărilor în regim de urgență.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza