Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa a primit avizul Ministerului Sănătății pentru un nou ambulatoriu integrat

by Christian Suciu

Spitalul de Boli Psihice Cronice din Borșa va avea un nou ambulatoriu integrat după ce a primit avizul din partea Ministerului Sănătății, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Cluj. Unitatea spitalicească numără peste 195 de paturi, fiind astfel cea mai mare instituție specializată în tratarea afecțiunilor psihice cronice din județul Cluj.

”Rațiunea care a stat la baza inițiativei a fost aceea de a facilita accesul pacienților la serviciile de care au nevoie, cât mai aproape de casă, cu costuri reduse și economie de timp. Ne dorim să contribuim la furnizarea unor servicii medicale de înaltă calitate, adaptate nevoilor și solicitărilor tuturor persoanelor care se adresează spitalului.” a transmis Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Necesitatea unei astfel de structuri este justificată, în principal, de faptul că Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa nu dispune de Ambulatoriu Integrat. În lipsa acestuia, după externare pacienții nu pot fi monitorizați ambulatoriu de către medicul psihiatru care îi cunoaște, ceea ce poate determina creșterea atât a riscului de întrerupere a tratamentului psihiatric, cât și a reinternărilor în spital. Mai mult decât atât, persoanele din zona deservită de unitatea sanitară, care necesită astfel de servicii, sunt nevoite să apeleze la alte instituții spitalicești, cea mai apropiată unitate medicală care oferă consultații psihiatrice ambulatorii aflându-se la o distanță de peste 30 de km.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

sergiu 27/07/2023 - 18:13

aici trebuie internați toți politicienii care au ratat intrarea în SCHENGHEN!!..mincinoși și demagogi bipolare ..!!

Raspunde

Comenteaza