Spitalul din Dej va avea Secție COVID

by Cristina Mihaila

La Spitalul Municipal Dej va funcționa o secție COVID cu 30 de paturi și două locuri la Terapie Intensivă, a anunțat prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean. Aceasta ar urma să fie prima secție COVID din județ în afara municipiului Cluj-Napoca.

”În această săptămână se vor operaționaliza 25 de paturi normale COVID și cinci paturi de Terapie Intensivă la Spitalul Militar Cluj, la Clinica Medicală I vor fi 61 de paturi normale COVID și patru paturi de Terapie Intensivă, iar la Spitalul Municipal Dej 30 de paturi normale COVID și două paturi de Terapie Intensivă. Deci un total de 116 paturi normale COVID și încă 11 paturi de Terapie Intensivă, care se adaugă la cele 52 deja existente. Vom avea până la sfârșitul săptămânii un total de 63 de paturi de Terapie Intensivă funcționale, cu ventilatoare, la nivelul județului Cluj. Creștem capacitatea spitalelor, atât cât putem. Cele trei unități medicale vor avea circuite separate cu respectarea tuturor condițiilor epidemiologice, permite asta structura lor”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza