Consiliul Județean Cluj a obținut finanțare nerambursabilă în vederea dotării a 16 centre de servicii sociale rezidențiale și de zi din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj.
”Vorbim despre o nouă finanțare nerambursabilă pe care am reușit să o obținem. Prin intermediul acesteia vom achiziționa pentru direcția noastră de asistență socială echipamente specializate de ultimă generație, venind astfel în sprijinul persoanelor aflate în nevoie”, a transmis președintele Consiliului Județean Alin Tișe.
Fondurile obținute vor fi folosite în principal pentru dotarea centrelor cu aparatură necesară recuperării și reabilitării beneficiarilor, dar și pentru dotarea bucătăriilor, dormitoarelor și spațiilor comune. Vor fi achiziționate, astfel, echipamente specifice precum elevatoare pentru mobilizarea beneficiarilor, verticalizatoare de pat Michelangelo, mese de kinetoterapie, benzi de alergare, plăci vibrante, biciclete active pentru copii mici și biciclete eliptice, verticalizator pentru copii, bare paralele cu sistem de susținere cu hamuri, aparate de terapie combinată, aparat de magnetoterapie, etc.
Valoarea totală a proiectelor de modernizare se ridică la 3.963.223 lei, inclusiv T.V.A., cele 16 proiecte vor fi finanțate în proporție de 90% din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cofinanțarea de 10% urmând a fi asigurată de Consiliul Județean Cluj.
Lista celor 16 centre beneficiare:
- Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Jucu;
- Casa de tip Familial 1 Cluj-Napoca;
- Casa de tip Familial 2 Cluj-Napoca;
- Casa de tip Familial 3 Cluj-Napoca;
- Casa de tip Familial “Grigorescu” Cluj-Napoca;
- Casa de tip Familial „Târnavelor” Cluj-Napoca;
- Centrul Maternal “Luminița” Cluj-Napoca;
- Căminul pentru Persoane Vârstnice Gherla;
- Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități Cluj-Napoca;
- Centrul Respiro pentru Familiile Copiilor cu Dizabilităţi “Acasă” Cluj-Napoca;
- Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență „Gavroche” Cluj-Napoca.
- Centrul de Abilitare și Reabilitare Adulți cu Dizabilități Gherla
- Casa de tip Familial 10 Gherla
- Casa de tip Familial Natalia Apahida
- Casa de tip Familial Rază de Soare Apahida
- Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități “Orizont” Cluj-Napoca