Introducerea apei potabile în zona municipiului Gherla se apropie de finalizare. Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș S.A. au realizat o analiză a evoluției lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Gherla și în alte 10 localități învecinate.
„Investiția din fonduri europene pe care o derulăm în zona Gherla este în grafic, cu un progres de execuție de peste 80%, pe partea de apă. Lucrările la rețeaua de canalizare înaintează și ele în ritm alert, motiv pentru care există toate premisele ca oamenii să beneficieze de pe urma acestei investiții începând chiar din vară”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
În ceea ce privește extinderea și reabilitarea conductelor de apă, au fost deja executați peste 72 de km de rețea, din cei 89,4. La final, vor fi realizate 1.550 de branșamente, pe nu mai puțin de 31 de străzi. Lucrările de extindere a rețelei de canalizare înregistrează și ele un progres de cca. 50%.
Până în prezent au fost executați cca. 5,3 km de conducte, din cei 11,5 prevăzuți, investiția urmând a fi completată cu execuția a 845 de racorduri, pe 37 de străzi.
Lucrările de introducere a apei și a canalizării se desfășoară atât pe teritoriul municipiului Gherla, cât și în alte 10 localități învecinate: Hășdate, Silivaș, Sânmărtin, Târgușor, Măhal, Diviciorii Mari, Țaga, Năsal, Buza și Feldioara.
Valoarea totală a acestei investiții este de 42.843.272 lei, banii fiind asigurați din fondurile europene alocate prin POIM 2014-2020, în cadrul proiectului major de investiții în valoare totală de 355,6 milioane de euro.