Starea de alertă a fost aprobată de Parlament. Există posibilitatea ca în acest weekend să nu fie restricții

by admin

Camera Deputaților a adoptat astăzi, proiectul de lege pentru instituirea stării de alertă pe teritoriul României. Au existat 267 de voturi „pentru”, 26 de voturi contra și 5 abțineri în Camera Deputaților. Chiar dacă a trecut de Parlament este posibil să avem un weekend fără restricții. Propunerea celor de la PNL a fost ca starea de alertă să intre în vigoare imediat după publicarea în Monitorul oficial, însă deputații au respins acest lucru. Starea de alertă va putea fi instituită cel mai devreme luni. În sedința Executivului de mâine se va putea afla dacă Guvernul va găsi o soluție să impună respectarea restricțiilor și în weekend.

Iată câteva dintre cele mai importante prevederi ale legii:

– Starea de alertă nu poate să dureze mai mult de 60 de zile: „Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului la propunerea ministrului afacerilor interne”.

– Starea de alertă se poate declara la nivel local, județean sau național: „Atunci când starea de alertă se instituie pe cel puțin jumătate din unitățile administrative, măsura se supune încuviințării Parlamentului. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviințare, starea de alertă încetează imediat. Parlamentul poate încuviința măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări”

Se pot interzice concerte și slujbe în spațiile închise: „Sunt permise prin lege restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise”.

– Se pot deschide terasele și Centrele comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare, inclusiv Mall-uri care întrunesc aceste condiții.

– Angajații aflați în șomaj tehnic vor primi în continuare 75% din salariu, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020

– În tren, avion, metrou, transportul în comun se pot institui restricții și măsuri pentru pasageri și se poate stabili inclusiv gradul de ocupare

Pe durata stării de alertă se vor putea desfășura potrivit unor regulamente ce prevăd măsuri de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al Ministrului Culturii și al Ministrului Sănătății, următoarele: activitatea instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, a instituţiilor de spectacole, evenimentele culturale în aer liber, festivalurile publice şi private. În vederea nerespectării măsurilor de protecţie sanitară, aceste activități pot fi suspendate prin hotărârea CNSSU pe o perioadă determinată, conform stiripesurse.ro.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza