Stop risipei de apă! Reprezentanții Companiei de Apă Someș îi roagă pe clujeni să nu mai utilizeze apa de la robinet pentru a-și uda grădinile sau culturile, deoarece există riscul ca alții să rămână fără apă.
„Odată cu venirea sezonului călduros, o parte, uneori importantă, a apei potabile din rețeaua publică de distribuție, este folosită pentru udarea grădinilor, serelor, livezilor, curților etc. ceea ce poate ocaziona lipsa de debit sau chiar lipsa totală a apei pentru satisfacerea nevoilor umane și gospodărești minime, pentru consumul uman al celor aflați în aval de cei care folosesc apa în alte scopuri, privându-i astfel de un drept vital.
Adresăm un apel insistent concetățenilor care derulează astfel de activități agricole să nu mai utilizeze apa potabilă pentru scopuri agricole și de grădinărit, utilizând pe cât posibil apa din alte surse (fântâni, puțuri, etc). Dacă nu se fac eforturi de a reduce consumul de apă potabilă pentru agricultură, există posibilitatea ca utilizatorii să fie privați de dreptul vital de a avea minimul de apă pentru spălat, băut și alte necesități zilnice”, au transmis reprezentanții Companiei de Apă.
Aceștia le reamintesc oamenilor că legislația în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict gospodărești. Aceste prevederi sunt cuprinse și în contractul de furnizare/prestare a serviciului încheiat cu fiecare client.
Potrivit prevederilor art.229, din Ordinul nr.88/2007 al ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală), “Utilizatorul este obligat: b) să asigure folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apă, prin încadrarea în normele de consum pe persoana, unitatea de produs sau puncte de folosință, conform debitelor prevăzute în standardele în vigoare; c) să utilizeze apa numai pentru folosințele prevăzute în contractul de furnizare a serviciilor(…)”.
„În consecință, Compania de Apă Someș S.A reia apelul adresat pe parcursul anilor utilizatorilor din întreaga arie deservită în județele Cluj și Sălaj, în particular către cei din zona rurală, de a utiliza apa potabilă din rețea strict pentru satisfacerea consumului personal, igienei și necesităților gospodărești normale și de a nu afecta disponibilitatea apei pentru alți concetățeni, prin utilizarea ei în scopuri de grădinărit și agricultură”, a mai transmis Compania de Apă.