Organizatorii au anunțat că pregătesc intens ediția pentru anul acesta a Străzii Potaissa – Piața de flori altfel!
Cea mai verde și mai frumoasă stradă din Cluj-Napoca își așteaptă acum comercianții și producătorii de flori, să creeze noua poveste pentru anul 2024! Ediția cu numărul 8 se va desfășura între 21 și 24 iunie!
Pregătim următoarea ediție Strada Potaissa – Piața de flori altfel cu multe surprize, prima dintre ele fiind perioada 21-24 iunie. Dacă ești comerciant sau producător de flori și vrei să contribui la transformarea celei mai frumoase străzi din România, completează formularul și hai să visăm împreună, au transmis organizatorii pe rețelele de socializare.
Evenimentul este organizat de Asociația Daisler.