Echipa Națională a României a câștigat ieri seară meciul de pe Național Arena împotriva reprezentativei similare a Belarusului cu scorul de 2-1 prin golurile lui Nicolae Stanciu (17′) și Andrei Burcă(19′) în timp ce pentru oaspeți a punctat Marozau (86′). Selecționata condusă de Edward Iordănescu a adunat punctaj maxim după primele două jocuri din preliminariile Euro 2024.
În ciuda rezultatului pozitiv, selecționerul României s-a arătat nemulțumit de lipsa de pragmatism a tricolorilor în cea de-a doua parte a partidei ce le-a permis bielorușilor să revină în meci după golul înscris în minutul 86 de Marozau, după numeroase ocazii de gol nefructificate de jucătorii României.
” Felicit echipa şi mulţumesc publicului, echipa a obţinut ce ne-am propus, şase puncte. Obiectiv îndeplinit. Jocul, dacă analizăm, a fost superior rezultatului. Am avut o primă repriză foarte bună, în a doua am avut bară, Din păcate nu ştim să omorâm jocul, nu am reuşit să facem 3-0. Dacă reuşim să fim mai pragmatici, mai decişi, mă declar fericit.
Sută la sută aceste rezultate dau încredere, ne hrănim cu ele, dau curaj. Uitaţi-vă şi Andorra ce a făcut cu Kosova. Dacă noi făceam egal cu Andorra acasă, probabil eram linşaţi.
Nu mai sunt echipe mici, trebuie să fim conştienţi de asta. Dacă vrem să mergem la European, trebuie să strângem rândurile. Băluţă a fost o pierdere imensă, am pregătit jocul cu el, dar asta este. Eram mai fericit dacă mai marcam un gol şi nu primeam, asta aş fi vrut, să nu primim gol. Oamenii care analizează au tot dreptul să analizeze, foştii mari jucători trebuie să ajute mai multe, îi apelez să vină mai mult alături de jucători.
Nu ne-a fost uşor să primim critici, eu m-am obişnuit, e mai uşor. Cred că după acest mandat, dacă stă cineva lângă mine şi mă înjură, nu am nicio reacţie” a declarat în urma partidei de pe național Arena, Selecționerul României, Edi Iordănescu.
sursa: primasport.ro
1 comentariu
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]