Profesorul Adrian Streinu Cercel a propus un nou proiect care îi vizează atât pe bătrâni cât și pe cei între 40 și 65 de ani.
Printre măsuri se numără separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de trei luni şi izolarea totală a persoanelor din categoria de vârstă 40 – 65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”.
Proiectul a generat deja reacții negative în rândul opiniei publice. Președintele Academiei Române l-a taxat dur pe Cercel și a făcut o postare pe pagina de Facebook. ,,Am aflat cu stupoare că ministrul sănătății vrea „să carantineze” toate persoanele trecute de 65 de ani, „într-un hotel”, „într-o cameră cu tot confortul” etc. Mi se pare halucinant și cred, deocamdată, că acestea sunt metafore de jurnalist dornic de publicitate. Nu zic nimic, momentan, despre asta, dar atrag atenția că verbul „a carantina” nu există în limba română și, prin urmare, el nu este prezent în niciun dicționar. Acțiunea respectivă se exprimă corect printr-o locuțiune verbală, de genul „a pune în carantină”, „a plasa în carantină”, „a trimite în carantină” etc. Dar cum substantive ca „pandemie” sau „virus” fac epocă, de să nu se impună și acest sinistru verb?,, a scris Ioan Aurel Pop.
Proiectul este respins categoric de către Guvern, care se dezice de astfel de idei și susține că nu au fost luate în discuție.
„În privința deciziilor referitoare la relaxarea măsurilor de restricție, se va ține cont de nevoia aplicării acestora tuturor categoriilor de cetățeni. Astfel, va fi avută în vedere implementarea acelor soluții prin care să beneficieze de aceste măsuri toate categoriile de persoane, în condiții de siguranță sanitară, fără a impune restricții suplimentare anumitor categorii de persoane”, se precizează într-un comunicat al GCS.
Totodată, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat că nu susține varianta ca persoanele de peste 65 de ani să fie izolate pentru a evita contactul cu cei infectați cu COVID-19.
„Să ne gândim dacă odată cu atingerea vârfului, perioada de descreștere va duce la o perioadă de relaxare. Dar relaxarea va fi în același timp cu anumite restricții, în care vor fi două sau trei ore în care putem merge cu mască și mănuși. Nu la fel pentru toate categoriile de vârstă, precum nu la fel pentru toate localitățile sau focarele. Vedem evoluția fiecărui focar în parte. Vor avea un orar în care persoanele vârstnice vor putea să iasă, să se relaxeze, dar n-aș spune eu o restricție, ci mai degrabă o precauție cu persoanele în vârstă”, a spus ministrul Sănătății.
,,Am văzut multe site-uri astăzi, dând oarecum, chiar spunând, că ar fi fost varianta mea în care persoane peste 65 de ani, că au fost afectate de COVID sau nu, vor fi duse în spații. Nu. ” a mai precizat ministrul sanătății
1 comentariu
Ba cretinule, pai te omor si pe tine si pe toata familia ta , daca tu te apropi de mama si de tata , fac varsare de sange pentru părinți mei