Miercuri, 11 decembrie, de la ora 20, Aula Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Iuliu Hațieganu” din clădirea de pe str. Gheorghe Marinescu, nr. 23 va găzdui un concert caritabil de colinde al Corului UMF.
Programul va conține colinde din repertoriul național si internațional. Este vorba, de altfel, despre un cor internațional, alcătuit din studenții de la toate facultățile si secțiile UMF Cluj, dirijat de către Vlad Eniu.
Intrarea este liberă, însă se recomandă efectuarea unei donații de cel puțin 10 lei
De asemenea, studenții de la Artistic Anatomy vor organiza o licitație caritabilă, cu tablouri originale, imediat după concert (tablourile vor fi postate pe Facebook, pe pagina acestui eveniment).
Mai mult, cei de la Teddy Bear Hospital-OSM Cluj, care au ajutat cu organizarea, vor vinde felicitări de Crăciun, pentru aceeași cauză caritabilă.
„Toate fondurile strânse vor fi direcționate către Asociația ”Misionarii lui Padre Pio” si vor fi folosite pentru a oferi momente de bucurie celor în nevoie, de Crăciun”, subliniază oficialii Organizației Studenților Medciniști (OSM) Cluj.