În timp ce numărul de infectări cu COVID-19 continuă să crească pe teritoriul României, studenții clujeni încearcă să vină în ajutorul persoanelor vulnerabile în fața noului coronavirus. Organizația Studenților Mediciniști anunță că, începând de luni, vor face cumpărături pentru persoanele în vârstă sau pentru cei care suferă de diverse afecțiuni care le pun în pericol sănătatea.
„Studenții se vor ocupa, la cerere, fără a percepe vreun cost suplimentar de transport, de cumpărăturile necesare respectivelor grupe de risc, plata făcându-se în momentul livrării, la domiciliu.
Paşii care trebuie urmaţi de persoanele interesate sunt enumeraţi în afişul ataşat acestei postări, dar şi mai jos:
1. Redactarea unei liste de cumpărături rezonabile
2. Apelarea, între orele 08:00-12:00, a numărului de telefon 0765508113 şi comunicarea respectivei liste
3. Livrarea cumpărăturilor în intervalul orar 16:00-20:00 a aceleiaşi zile”, se arată într-un mesaj postat pe rețele de socializare.
Studenții mediciniști fac și câteva precizări importante:
- solicitările provenite din partea unor persoane care nu se încadrează în categoriile menţionate nu vor fi luate în considerare
- listele de cumpărături trebuie să fie în cantităţi rezonabile şi să se axeze pe strictul necesar (pe cât posibil fără baxuri de apă, în condiţiile în care apa de la robinet din Cluj-Napoca este potabilă)
- campania se va desfăşura până la 31 martie, cu posibilitatea de prelungire dacă situaţia o va cere
- campania se va desfășura doar în concordanţă cu reglementările autorităţilor locale şi centrale în contextul situaţiei de urgenţă
- cheltuielile necesare studenţilor pentru realizarea acestei activităţi vor fi suportate de către partenerul nostru, Asociaţia pentru Podiatrie
- felicităm celelalte asociaţii studenţeşti care au iniţiat sau sunt în curs de derulare a unor activităţi asemănătoare.