Şumudică merge la sigur! Arlauskis și Bordeianu, primele idei de transfer ale CFR-ului

by admin

Marius Şumudică a venit la CFR Cluj pentru a duce mai departe seria impresionantă de patru titluri consecutive în Liga 1, iar noul antrenor din Gruia şi-a schiţat planul pentru perioada de transferuri: vrea un portar, un fundaş central, un mijlocaş central şi un atacant.  

Iar primii pe lista conducerii ardelenilor sunt doi jucători care au scris istorie în Gruia, Giedrius Arlauskis şi Mihai Bordeianu, anunţă gsp.ro. Ambii au contribuit din plin la ultimul titlu, chiar dacă au revenit la echipă doar în ultima parte a sezonului. Arlauskis a acceptat să joace aproape gratis în ultimele luni ale stagiunii, iar acum e jucător liber de contract şi se va pune la masa negocierilor cu Marius Copilu. De data aceasta va cere un salariu pe măsura calităţilor sale şi, în paralel, va aştepta o ofertă din străinătate, chiar din fotbalul arab, de unde s-a întors după o experienţă la Al Shabab.

CFR l-a transferat în această vară pe Cristiano, de la Hermannstadt, dar Sandomierski va pleca, iar tânărul Hindrich va fi foarte probabil împrumutat. Dacă va accepta, Arlauskis va reveni la concurenţa cu Bălgrădean! De partea cealaltă, Mihai Bordeianu a fost vândut anul trecut în Arabia Saudită, la Al Qadisiyah, dar s-a întors sub formă de împrumut.

Vestea bună pentru CFR e că echipa de care aparţine mijlocaşul central a retrogradat în liga a doua din Arabia Saudită, iar Bordeianu nu e tentat să coboare un nivel. Vestea proastă? Mijlocaşul e dorit în Turcia, iar CFR ar trebui să concureze cu o echipă ceva mai bogată în cursa pentru transfer.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza