Handmade Transilvania, în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, invită publicul, în perioada 24-26 noiembrie 2023, la „Arte și Bucate – târg de cadouri și preparate gourment”, care va avea loc în Galeria Cellarium a Muzeului Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului nr. 21).
Artă, craft, handmade la un loc cu zacuscă, dulcețuri, dulciuri vegane? De ce nu? Arta și bucatele se înțeleg foarte bine așa că organizatorii au pregătit acest eveniment la final de noiembrie, cât încă mai este timp să te organizezi până de sărbători cu cadouri pentru prieteni, familie, angajați.
Handmade Transilvania aduce la un loc frumosul și sănătatea, pentru trei zile, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Peste 30 de expozanți vin cu bucurie să ofere publicului cadouri, preparate aparte, obiecte utile și lucruri cu tematică de Crăciun.
Haide să faci un altfel de shopping, să discuți cu micii producători, cu artiști, să atingi și să simți cu toate simțurile, pe îndelete, înainte de a alege.
Orarul târgului este următorul: vineri 15.00-20.00, sâmbătă 10.00-20.00, duminică 10.00-19.00
1 comentariu
[…] Citeste mai mult […]