Teatrului Național din Cluj redeschide sala mare pentru public. VEZI programul pentru luna mai

by Oana Spiru

Teatrul Național din Cluj-Napoca anunță cu bucurie redeschiderea sa pentru spectacolele cu public în luna mai, ca urmare a ridicării restricțiilor existente pe fondul scăderii numărului de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2.

Dorința Teatrului Național din Cluj-Napoca este acum aceea de a vă oferi experiențe culturale importante pentru dumneavoastră, de a aduce bucurie și inspirație, de a contribui la dezvoltarea și consolidarea comunității noastre clujene. Am așteptat acest moment extraodinar al reîntâlnirii cu nerăbdare și cu emoție. Ne-a fost dor de voi, spectatorii noștri, și suntem fericiți că avem ocazia să ne revedem în sala de spectacol.

„Ne vom redeschide porțile pentru public duminică 16 mai, cu poftă de joc, cu entuziasm, și, esențial, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță impuse de contextul actual și reglementările în vigoare.

După importanța ocaziei, spectacolul care va deschide seria reprezentațiilor pe scenă este și el unul special, cea mai recentă producție a noastră, oglindă parodică a lumii noastre contemporane, în premieră jucat cu public în sală: Chiritza în carantină, spectacol-concert creat de Ada Milea pornind de la textul clasic al lui Matei Millo Cucoana Chirița la carantină în vagoanele de tren de la Vîrciorova”, spun reprezentanții Teatrului Național din Cluj.

Noile aventuri ale Chiritzei sunt pline de culoare, muzică bună, umor și învățăminte prețioase, pe care vă invităm să le descoperim împreună față în față, în sala de spectacol.

Tot pentru întâia oară jucat cu public în sală, fiind difuzat doar în spațiul online începând cu luna februarie a acestui an, Cartoforii de N.V. Gogol, în regia lui Ionuț Caras, va prilejui și el descoperiri frumoase spectatorilor, fiind un spectacol construit cu multă imaginație și foarte mult umor. Susținut de jocul bine calibrat al actorilor, spectacolul captivează, binedispune, dar și invită la reflecție, dezvăluind, la rândul său, legături profunde între lumea lui Gogol de acum aproape două sute de ani și societatea în care trăim acum.

Programul complet al reprezentațiilor cu public din luna mai este următorul:

16.05.2021, ora 19:00
CHIRITZA ÎN CARANTINĂ | 12+ (1h 10 min.)
după Matei Millo, spectacol-concert de Ada Milea

23.05.2021, ora 19:00
CHIRITZA ÎN CARANTINĂ | 12+ (1h 10 min.)
după Matei Millo, spectacol-concert de Ada Milea

27.05.2021, ora 19:00
CARTOFORII | 12+ (1h 50 min.)
de N.V. Gogol, regia: Ionuț Caras

30.05.2021, ora 19:00
CARTOFORII | 12+ (1h 50 min.)
de N.V. Gogol, regia: Ionuț Caras

Începând cu data de marți, 11 mai 2021, se redeschide Agenția de Bilete a Teatrului, care funcționează în clădirea Teatrului Național (pe laterala vestică) având următorul program:

Marți-Duminică între orele: 11:00 – 14:00 și 15:00 – 17:00.

În zilele în care sunt programate spectacole, Agenția va fi deschisă până la ora 18:45.

Încurajăm achiziționarea biletelor online de pe: www.eventim.ro și plata cu cardul la Agenția de Bilete.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza