Universitatea Cluj a remizat în deplasarea cu Oțelul Galați, din cea de-a 5-a etapă a Superligii. Gazdele au deschis scorul prin Constantin Pop însă clujenii au revenit pe final de meci printr-un penalty transformat de Dan Nistor în minutul 90+1. În urma rezultatului obținut, Universitatea Cluj se află pe poziția cu numărul 9 din clasament cu 6 puncte, pe când Oțelul a rămas în spatele ”bianconerilor”, pe locul 13, cu 4 puncte.
În urma partidei, antrenorul Universității Cluj, Toni Petrea, s-a arătat indiferent față de scandările unor suporteri ce i-au cerut demisia pe durata partidei, însă a afirmat că va pleca atunci când conducerea clubului nu va mai fi mulțumită de rezultate.
”În prima parte am controlat jocul. Am dus mingea aproape de poartă. Repriza a doua a fost mai echilibrată. Apoi am primit un gol, asta este situaţia. Bine că am revenit şi am înscris din penalty.
Mi-aş fi dorit să fim mai inspirați. A fost un meci, cu intrări bărbătești, dar cred că rezultatul este echitabil. În anumite momente mi se pare că s-au judecat diferit anumite faze. Ştiam că arbitrul lasă jocul mai liber. Am atenționat jucătorii. Ducem mingea aproape de careul advers, dar finalizăm prea puţin. Asta îmi dă de gândit. Tot timpul e nevoie de noi jucători. Mai e nevoie de ceva întăriri.
(despre faptul că i s-a strigat demisia) Nu vreau să comentez, e părerea lor, le-o respect, eu încerc să-mi fac treaba. Chiar nu vreau să-mi consum energia să mă gândesc la aşa ceva (n.r. la plecare). Au fost cazuri şi când au fost schimbări antrenori înainte de începerea campionatului.
În fotbalul românesc nu mă mai surprinde nimic. Am discutat cu cei din conducere, dacă nu mai sunt mulţumiți, eu nu țin de scaun.”, a declarat antrenorul Universității Cluj în urma partidei.
sursa: priamsport.ro