Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica

by Oana Spiru

În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Mihail și Gavriil, cei doi arhangheli purtători de sabie, iar credincioșii păstrează cu ocazia acestei sărbători câteva obiceiuri și tradiții pe care le cinstesc cu sfințenie.

Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt cunoscuți în tradiția populară, conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor în drumul spre rai. Sfântul Arhanghel Gavriil este considerat mesagerul veştilor bune, întrucât el a fost cel care le-a vestit Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria, în timp ce Arhanghelul Mihail este cel care transmite rugăciunile adresate de credincioşi lui Dumnezeu.

În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil, iar credincioșii păstrează cu ocazia acestei sărbători câteva obiceiuri și tradiții pe care le cinstesc cu sfințenie.


Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat decât Arhanghelul Gavriil. Oamenii spun că el poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor. Dacă acestora le este scris să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor, în partea dreaptă. Se crede că în stânga stă diavolul, gata să înşface sufletul celui care trece în nefiinţă, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe muritor de la aceasta, retezându-i Necuratului capul cu sabia.

În bisericile care poartă hramul sfinților arhangheli, există obiceiul ca fiecare credincios să primească un pahar cu vin și o felie de cozonac. În ziua praznicului se mănâncă peşte, pentru a fi sprinteni ca peştele, pentru a fi feriţi de boală şi de pagubă.

În tradiția bucovineană, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că ,,ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se Lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora’’. Arhanghelii, în viziunea populară, asistă şi la Judecata de Apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele. De aceea, multe familii creştine îi aleg ca patroni şi ocrotitori spirituali ai casei şi ai gospodăriei, iar icoana Sfinţilor Arhangheli este întâlnită în casele multor români.

Ziua de 8 noiembrie este totodată un hotar între toamnă şi iarnă. Oamenii din popor cred că Marmareau, soţia lui Scaraoţchi vrea cu orice preţ ca iarna să se abată imediat asupra oamenilor, însă Arhanghelul Mihail are rolul de opri venirea bruscă a anotimpului rece.

În popor, sărbătoarea de Sfinții Arhngheli Mihail și Gavriil, din calendar ortodox 8 noiembrie, mai poartă şi numele de “vara arhanghelilor”. Vremea în această zi este mai caldă decât ar trebui să fie în această perioadă a lunii. Pe lângă această zi caldă, tradiţia spune că între sfinţii Mihail şi Gavriil şi ziua de Crăciun trebuie să aibă loc şi “vara iernii”, adică vreo 3-4 zile călduţe şi binevoitoare.

De Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, pe 8 noiembrie, în satele de odinioară nu se lucra de loc, oamenilor le era frică de Sfinții Arhangheli, despre care se spune că iau sufletele celor care mor. Dacă vor muri, la momentul morții, se vor munci groaznic să le iasă sufletul din trup. În popor se spune că nimeni nu știe când va muri, secretul momentului morții este bine păstrat de Sfinții Arhangheli.

Dacă oamenii ar ști acest lucru s-ar descuraja și nu ar mai munci, ceea ce nu ar fi bine, munca până în pragul morții fiind considerată sfântă. Arhanghelul Mihail, ducea sufletul răposatului în fața Scaunului Lui Dumnezeu, care cântărind păcatele și virtuțile din viață a celui decedat, hotăra unde să aștepte dreapta Judecată de Apoi. În Rai sau în iad.

Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica, luni, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, este vorba despre de 1.447.117 de persoane, dintre care 630.814 femei şi 816.303 bărbaţi care poartă numele de Gabriel/Gabriela sau Mihai/Mihaela ori derivate ale acestora.

La bărbaţi, cele mai întâlnite prenume sunt Mihai – 371.106 şi Gabriel 313.135. Se mai întâlnesc prenumele Mihail – 59.739, Mihăiţă/Mihaiţă – 29.452, Mihnea -10.733, Gavril – 17.575, Gavrilă – 6.330, Gabi – 4.141 şi Mihalache 1.552.

La prenume feminine, cele mai frecvente sunt Mihaela – 367.617 şi Gabriela – 251.588. Conform site-ului Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, la femei, se regăsesc şi următoarele prenume: Mihaiela – 6.535, Gabi – 3.453, Mihaila – 807, Mihăiţa/Mihaiţa – 589 sau Găbiţa/Gabiţa – 180.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza