Un bărbat în vârstă de 28 de ani dat în urmărire generală pentru trafic de persoane a fost prins de către polițiștii clujeni în comuna Florești după ce s-ar fi ascuns în mașina unei femei. Potrivit cercetărilor forțelor de poliție persoana ar fi implicată într-o rețea de trafic de persoane ce ar fi coordonat aducerea ilegală în Europa a peste 36.000 de oameni din Siria, Irak sau India.
Acesta a fost reținut și condamnat la 6 ani de închisoare pentru conducere fără peris și uz de fals iar autoritățile din Austria șu Ungaria au emis pe numele său mandate de arestare preventivă pentru trafic de migranți.
”În urma probatoriului administrat, autorităţile statului Austria au emis mai multe mandate de arestare preventivă, inclusiv faţă de cetăţeni români. Astfel, la 04.05.2022, suspectul principal şi coordonatorul grupării a fost reţinut la Floreşti, judeţul Cluj, de către poliţişti din cadrul Poliţiei Române. În data de 06.05.2022 a fost depistat de către poliţiştii de frontieră pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei un alt membru al grupării, la care ulterior a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară. La domiciliul acestuia au fost identificate un număr de 27 autoturisme despre care există suspiciunea rezonabilă că au fost folosite la transportul migranţilor pe teritoriul statelor Ungaria şi Austria.”a comuncat IPTF Sighetu Marmației. Conform cercetărilor se estimează că 150 de milioane de euro ar fi fost obținute în cadrul rețelei prin activitatea ilegală.
sursa: monitorulcj.ro