Doi tineri, de 25 de 32 de ani, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de droguri. Cei doi au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă un sac plin cu cannabis.
„Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului 2022, bărbații ar fi efectuat activități de procurare și comercializare în județul Cluj, respectiv ar fi deținut, pentru consum propriu, droguri de risc, droguri de mare risc, precum și alte substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv. În urma activităților desfășurate, a fost ridicată întreaga cantitate de cannabis, precum și mai multe telefoane mobile”, a transmis IPJ Cluj.
În urma probatoriului administrat în cauză, cei doi suspecți urmează a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și al polițiștilor criminaliști din cadrul Poliției municipiului Turda.