CFR Cluj mai face transferuri interesante, chiar înaintea derby-ului cu FCSB. În plus, este vorba de un număr impresionant de jucători care au/vor semna cu campioana României, nu mai puţin de şase, aspect confirmat de preşedintele Cristi Balaj. Este vorba numai de străini, dintre care cinci din Africa.
Lucrurile sunt clare, iar în curând CFR Cluj îl va şi prezenta pe cei şase, astfel încât poate că Dan Petrescu îi poate folosi chiar în derby-ul cu FCSB, dacă lucrurile se mişcă repede. Sau poate cel puţin să fie în lotul echipei.
FR are în plan să îi crească, toţi şase având vârste foarte bune, iar apoi să îi vândă pe bani mulţi în afara României.
”Nu întâmplător avem nişte jucători aduşi despre care se ştie mai puţin. Avem doi ivorieni de 19 şi 21 de ani, plus 3 jucători din Ghana, toţi între 18 şi 19 ani, şi un jucător din Panama. Toţi aceşti şase jucători au fost la echipele naţionale. I-am văzut pe toţi aceşti jucători înainte să-i transferăm, cu excepţia celui din Panama, despre care am avut referinţe bune. El urmează să fie verificat. Am avut persoane care s-au deplasat şi i-au urmărit, şi doar după aceea i-am adus în România. În primul rând vrem să ne folosim de ei, să-i creştem, iar ulterior să ajungem să-i transferăm la cluburi mult mai importante” ,a declarat Cristian Balaj la Digi Sport.
CFR Cluj transferă și tineri români
Dan Petrescu vrea să scape de emoţiile provocate de regula U21. ”Bursucul” se poate baza doar pe şase fotbalişti, din acest punct de vedere, la CFR Cluj: Raul Haiduc, Otto Hindrich, Alin Fica, Claudiu Petrila, Adrian Gîdea şi Răzvan Andronic.
Lidera şi campioana României pregăteşte două transferuri în acest sens. Răzvan Sava (19 ani), portar al echipei Primavera FC Torino şi al României U19, se află în negocieri avansate cu CFR, conform torinogranata.it. Mutarea se poate realiza curând, prima dată sub forma împrumutului.
sursa: looksport.ro