Transplantul înseamnă viață! Doi pacienți din Cluj, aflați de mult timp dializă, au fost salvați după ce au primit rinichii unui bolnav din Târgu Mureș, aflat în moarte cerebrală.
„Sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei unui pacient aflat în moarte cerebrală care şi-a găsit puterea de a face gestul altruist pentru donarea de organe. Prin această decizie dificilă şi plină de emoţie au oferit speranţă la viaţă pentru 2 semeni necunoscuţi care aşteptau un transplant renal.
Echipa chirurgicală a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de dr. Andrei Tomuţa, a realizat intervenţia de prelevare a rinichilor. Astfel, la Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, echipele de transplant conduse de dr. Silviu Moga şi dr. Dan Pop, cu sprijinul echipei ATI condusă de dr. Raluca Burileanu, au încheiat cu succes intervenţiile de transplant renal. Doi pacienţi, de 49 de ani şi de 52 de ani, aflaţi de mai mult timp în dializă, au primit această a doua şansă la viaţă.
Şansa la viaţă pentru unii dintre semenii noştri depinde de decizia altor oameni de a fi de acord să le ofere această şansă. În spatele fiecărui acord, care va duce la vieţi salvate prin transplant, se află efortul personalului medical implicat în activitatea de declarare şi donare, în general personalul secţiei ATI şi coordonatorul de transplant. Mulţumim echipei de coordonatori de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, formată din dr. Mihai Morariu – kdp, alături de coordonatorul de transplant as. Andrei Burghelea, care a făcut posibil să apară speranţa în sufletul altor 2 oameni. Este a doua prelevare de organe de anul acesta la Tg. Mureş”, au transmis reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.
Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte tuturor oamenilor care înţeleg că donarea de organe şi ţesuturi este un gest suprem, precum şi echipelor medicale care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă.