Simona Halep a jucat astăzi, 4 februarie, contra tenismenei Lucia Bronzetti, meci în care a fost învinsă în două seturi cu 6-1, 6-1. La declarațiile de după meci, fostul număr 1 Mondial a anunțat că a adunat în carieră tot ce avea nevoie și că acum e pregătită să treacă la o altă etapă.
“Din punct de vedere sportiv sunt o persoană extrem de împlinită și pot să spun că ceea ce am realizat în tenis nici măcar nu am visat când eram copil, dar am muncit pentru asta.”
Părinții Simonei au fost alături de ea la Cluj, poate și pentru că știau ce urmează să anunțe fiica lor. La final aceasta le-a adresat cuvinte de mulțumire.
“Mulțumesc mama și tata pentru că ați fost alături de mine. Am fost norocoasă să am astfel de părinți. Părinții mei au făcut orice ca să ajung eu acolo unde mi-am dorit. Doresc tuturor părinților să își sprijine copiii, să aibă încredere în ei și să nu îi certe niciodată, pentru că noi facem întotdeauna tot ce putem și vrem să facem bine, chiar dacă uneori nu ne iese.”
![](https://www.servuscluj.ro/wp-content/uploads/2025/02/476499375_18028533092629132_991381252973840157_n.jpg)
Sportiva din Constanţa lasă în urmă un palmares impresionant, cu 24 de trofee, dintre care două de grand slam, şi 64 de săptămâni ca lider WTA. Felicitări, Simona, pentru tot!