Trei tineri au fost arestați preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cei trei ar fi furat o mașină, pe care au folosit-o apoi să dea o lovitură pe un șantier din Cluj-Napoca.
„În fapt, la data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 22.10, cei trei ar fi sustras un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, după care s-ar fi deplasat cu autovehiculul pe un șantier situat în oraș. Ajunși la locație, prin forțarea ușii de acces, au pătruns în două containere modulare, de unde ar fi sustras mai multe unelte electrice, pe care le-ar fi transportat apoi cu autoturismul sustras în zona străzii Calea Someșeni.
Ulterior, cei trei s-au deplasat cu autoturismul în locul de unde l-ar fi sustras, lăsându-l în parcare. Prejudiciul cauzat a fost evaluat la aproximativ 15.000 de euro”, spun reprezentanții IPJ Cluj.
În urma anchetei, polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, cu sprijinul polițiștilor Secției 7 Poliție Cluj-Napoca, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Grupării Mobile de Jandarmi Cluj au pus în executare 3 mandate de aducere pe numele celor trei suspecți. Doi dintre aceștia, în vârstă de 16 și 26 de ani, au fost depistați de polițiști în municipiul Cluj-Napoca. La aceeași dată, cu sprijinul polițiștilor dejeni a fost depistat și cel de-al treilea tânăr, în timp ce se afla pe raza municipiului Dej.
În cursul zilei de azi, cei trei au fost prezentați instanței de judecată, față de aceștia fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.