Trei vieți salvate de un pacient aflat în moarte cerebrală. Rinichii săi au ajuns la Cluj

by admin

Trei vieți au fost salvate în urma unor operații de transplant realizate la Cluj-Napoca și la București. Organele au fost prelevate de la un pacient aflat în moarte cerebrală la Spitalul Județean din Baia- Mare și a cărui familie a fost de acord cu donarea.

„În aceste zile atât de dificile, generozitatea unei familii cu suflet mare şi efortul colectiv al echipelor medicale, fac posibil ca viaţa să triumfe dincolo de moarte, iar suferinţa să se transforme în speranţă.

Alături de echipa ATI şi de coordonare a spitalului din Baia Mare (dr. Andrei Mureşan – kdp, dr. Adriana Stoicovici – coordonator de transplant), echipele  Institutului Clinic Fundeni, condusă  de Dr. Genady Vatachki, şi ale Institutului Clinic de Urgenţă şi Transplant Renal Cluj, condusă de dr. Andrei Tomuţa, au încheiat cu succes intervențiile de prelevare pentru ficat și rinichi. 

Astfel, 3 oameni aflaţi în suferinţă au primit o nouă şansă la viaţă, datorită generozităţii semenilor lor şi efortului colectiv al profesioniştilor implicaţi în activitatea de transplant. Intervenţiile salvatoare de transplant hepatic şi renal s-au realizat cu succes în cele două centre de excelenţă în transplant. La  Centrul de Transplant Hepatic Fundeni, un pacient de 59 de ani, aflat în stare critică, a primit o nouă şansă la viaţă prin intervenţia de transplant hepatic realizată de echipa chirurgicală coordonată de prof. dr. Vladislav Braşoveanu, cu sprijinul echipei ATI, condusă de dr. Cristina Martac.  În cadrul ICUTR Cluj, alţi doi pacienţi aflaţi în hemodializă cronică, au primit şansa la o viaţă normală datorită intervenţiilor de transplant renal realizate de echipele chirurgicale conduse de dr. Silviu Moga şi dr. Dan Enache”, au scris pe rețelele de socializare reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.

Agenția Națională de Transplant le mulțumește tuturor echipelor medicale implicate în această activitate atât de complexă şi sensibilă, precum şi conducerii unităţilor sanitare implicate în susţinerea Programului Naţional de Transplant. De asemenea, le mulțumește Serviciilor de Ambulanţă şi SMURD pentru suportul acordat de fiecare data în realizarea acestor misiuni salvatoare de vieţi.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza