Trenul București- Cluj este oprit în gara Rupea din cauza întreruperii în alimentarea cu energie a liniei

by admin

Un tren InterRegio care circula pe ruta București Nord- Cluj este oprit în gara Rupea, după ce pe raza Regionalei CFR Brașov au fost înregistrate întreruperi în alimentarea cu energie electrică a liniei de contact. Potrivit unui comunicat al CFR SA, întreruperile au fost semnalate între stațiile Mereni și Beia.

Angajații CFR intervin pentru a remedia problemele. Până la finalizarea intervențiilor în zonă, trenul IR 1735, care circulă în relația București Nord – Cluj-Napoca, este oprit temporar în gara Rupea, unde sunt îndeplinite condițiile optime de staționare, garnitura dispunând de căldură și lumină. Se estimează că circulația trenului va fi reluată, în condiții normale, în aproximativ 30 – 40 de minute.

„Facem precizarea că măsura staționării temporare, în intervalul necesar operațiunilor de intervenție cu drezinele pantograf, au drept scop reluarea traficului în cel mai scurt timp și asigurarea condițiilor optime de circulație”, a transmis CFR SA.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza