Trupa Hara este finalistă, cu 3 piese, la concursul muzical din SUA -InterContinental Music Awards 2024

by Bianca Baraboi

Singura formație din România calificată în finală reprezintă țara noastră cu 3 piese

Trupa Hara a reușit să convingă juriul de la InterContinental Music Awards Competition 2024 și a ajuns până în finala concursului cu trei piese, care sunt înscrise la categoriile Britpop, respectiv European Folk.


Astfel, Hara este singura reprezentantă a României în finala concursului internațional din acest an, competiție care are participanți din țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Spania, Portugalia, Grecia, Australia, Malaezia, Italia, Olanda, Egipt, Iran, China, India, Argentina, Taiwan, Filipine, Canada, Slovacia, Nigeria, Liban. 
Cele trei cântece admise în finală sunt „Rollercoaster”, „Sărbătoare” și cea mai recentă piesă a trupei, „Noapte Albă”, care a ajuns în mai puțin de un an de la evenimentul de lansare să fie ascultată de peste un milion și jumătate de persoane.


„Sunt foarte fericit și onorat că suntem finaliști cu toate cele trei piese înscrise, încă de la prima participare în această competiție intercontinentală! Este din nou o confirmare că muzica noastră reușește să “vorbească” dincolo de granițele fizice ale țării, să transmită emoții în lumea întreagă. Îmi aduc aminte cât de bine ne-am simțit când am reprezentat România la Campionatul European de Fotbal din 2008, este un sentiment
extraordinar și acum, iar muzica românească făcută cu pasiune străbate continente și oceane! Abia așteptăm finala”, spune solistul trupei Hara, Flavius Buzilă.


Marii câștigători ai competiției vor fi cunoscuți în data de 25 august, în cadrul unei ceremonii grandioase care va avea loc în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles.


Cele trei piese finaliste în cadrul concursului muzical au în spate întâmplări, experiențe și trăiri puternice, pe care membrii trupei Hara le împărtășesc astfel cu publicul.
„Sărbătoare” este o piesă lansată în plină pandemie. „E o piesă care ne face să conștientizăm că oamenii dragi, prietenii sinceri și momentele pe care le petrecem cu ei sunt adevăratele noastre “pietre prețioase”, sunt SĂRBĂTORILE care rămân în cărțile noastre cu amintiri pentru totdeauna. Pentru că nimic nu se compara cu râsul iubitei când e fericită, cu felul în care te strâng copiii și cei dragi în brațe când vii acasă, cu felul în care un prieten adevărat îți e alături în fiecare moment”, afirmă Flavius.


Ascultă piesa aici:


„Rollercoaster” e o piesă cu puternice accente din muzica folclorică românească și a fost realizată în colaborare cu Fetele de la Căpâlna. De altfel, și videoclipul piesei e filmat la Căpâlna, pe dealurile de lângă localitate, dar și în locuri superbe din Cluj, Sibiu și Râpa Roșie de lângă Sebeș.

„Doar fetele ne pot trece prin rollercoaster în câteva secunde, doar ele ne pot face să fim acum “sus în deal” și apoi “jos în șesu”. Mi se pare un mesaj extraordinar, pe cât de simplu, pe atât de adevărat, încriptat atât de frumos într-unul dintre cele mai frumoase cântece tradiționale românești”, completează solistul
trupei Hara.


Piesa poate fi ascultată aici :

https://www.youtube.com/watch?v=hKxNYijgXB8&list=RDhKxNYijgXB8&start_radio=1


„Noapte albă” este cea mai recentă piesă a trupei Hara. Membrii trupei spun că mesajul este pentru noi toți: e despre conectare, eliberare, evadare și a fost lansată anul trecut, după anii grei de restricții de după pandemie. Videoclipul a fost filmat la Cluj, cu peste 6.000 de oameni:

Despre InterContinental Music Awards Competition
Prestigiosul concurs este dedicat muzicienilor din întreaga lume și este o rampă de acces  spre recunoașterea globală pentru mulți artiști talentați. 
Competiția are loc anual și este gândită în așa fel încât să celebreze diversitatea muzicii și să promoveze artiștii cu adevărat talentați. 
Câștigătorii și finaliștii sunt aleși de către un juriu internațional format din 20 de experți din domeniul muzical.


24 de ani de pop-rock
De 24 de ani, trupa Hara cântă și își încântă publicul cu stilul lor inconfundabil pop-rock, cu melodiile „Totaya Ye”, „Ce ți-aș face”, „Cine”, „Ne vedem la Cluj” sau „Muro Shavo”. Hara s-a înființat în Cluj-Napoca în anul 2000. Membrii actuali ai formației sunt Flavius Buzilă (voce, chitară), Nunu Racris (tobe), Andrei Bălașa (chitară), Mihai Andrițcu (vioară), Matei Puscaru (bass), Andrei Stoi (tobe, percuții).


Trupa Hara nu e la primele ei succese internaționale. Anii trecuți, două piese ale trupei Hara au fost declarate câștigătoare în cadrul Song of the Year VH1 USA, acesta fiind unul dintre cele mai importante concursuri muzicale internaționale din Statele Unite. 
În prezent trupa lucrează la o nouă piesă și pregătește cel mai mare concert din carieră, HARA SIMFONIC în cadrul festivalului Cluj Symphony Experience , care va avea loc în perioada 4-6 octombrie, în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza