Duminică, 29 septembrie, de la ora 15, clujenii sunt așteptați să viziteze și să afle mai multe despre natură și malurile Someșului.
Asociația Colectiv A va continua tururile prin Cluj cu prezentarea zonelor naturale ale orașului.
„Am realizat o cercetare în care am întrebat oameni din mai multe domenii și orientări ce înseamnă pentru ei zonele verzi din oraș, ce le transmit lor în viața cotidiană, am discutat cu activiști de mediu sau pur și simplu cetățeni care au rupt tăcerea și s-au implicat în cadrul unor cauze și proiecte de protejare a spațiilor verzi implicând social și cultural comunitățile riverane de acolo.
În cadrul acestui tur dorim să discutăm o istorie de mai bine de 15 ani de dragoste față de natura din oraș, de implicare și activism și de speranță față de un oraș mai prietenos cu oamenii și natura sa”, subliniază organizatorii.
Astfel, participanții vor afla rezultatele studiului, invitații evenimentului vor susține prezentări despre proiectele și munca lor în a proteja și activa spații verzi.
„La finalul turului vom organiza un Picnic în Parcul Feroviarilor, la iarbă verde. Noi vom aduce ceai, voi aduceți ce vă pică bine pe lângă bătura caldă”, adaugă cei de la Asociația Colectiv A.
Fiecare participant va primi hărți de observație iar la sfârșitul turului vom colecta materialele produse și echipa noastră le va include în procesul de lucru.
În urma tururilor se va realiza o Hartă participativă a Orașului care se dorește a fi drept un ghid util pentru cei care vor să parcurgă Clujul la pas printre poveștile și experiențele sale.
Tururile “Trăiește orașul” sunt concepute pentru a arăta noilor și vechilor locuitori ai orașului (dar și celor în trecere) părți pe care doar localnicii le cunosc și le trăiesc și a-i aduce aduce împreună, în a crea conexiuni și punți între diferite comunități. Prezentăm istorii personale și colective recente ale actorilor urbani activi care vin din diverse arii cum ar fi cultură, planificare urbană, activism, spații verzi – grădinărit, antreprenoriat sau pur și simplu cetățeni care contribuie la Clujul de azi.