U-BT Cluj întâlnește JL Bourg în Euro Cup! Mihai Silvășan:” Este un meci important, putem ajunge pe locul 2”

by Christian Suciu

U-BT Cluj întâlnește astăzi de la ora 19:00 la BT Arena din Cluj-Napoca pe JL Bourg, deținătoarea locului 2 din grupa B a EuroCup. Meciul va putea fi urmărit în direct pe Prima Sport 3 precum și pe platforma Primaplay.ro.

Înaintea partidei clujenii au înregistrat opt victorii și trei înfrângeri în timp ce formația franceză se situează chiar deasupra echipei pregătite de Mihai Silvășan, cu 9 victorii și doar 2 înfrângeri în actuala ediție a competiției europene. În precedenta etapă, U-BT Cluj a câștigat cu 80-76 împotriva echipei poloneze Slask Wroclaw pe când JL Bourg depășind-o pe Dolomiti Energia Trento cu 79-67.

”Nu vreau să ne concentrăm la nimic altceva decât la meciul de mâine.Urmează un meci important, care ne va testa. Jucăm cu o echipă talentată, aflată în formă bună. Și noi am demonstrat că putem juca un baschet de calitate, deci cred că va fi o luptă pe cinste. Avem tot lotul apt, Karel este 100% pregătit, deci vom fi în formulă completă. Pot să vă spun că francezii sunt foarte buni pe tranziție, aruncă bine de la trei puncte. Jucătorii lor pot să facă diferența, să nu uităm cum a fost în tur, cu Brown. Și noi dispunem de armele noastre, trebuie să avem o apărare exactă și să fim concentrați.

Trebuie să ne punem atât mintea cât și corpul la bătaie în meciul de mâine. Va fi extrem de important să nu le facem multe cadouri, deci execuția în atac va fi vitală. Nu trebuie să ne fie frică de turn-over-uri, deoarece dacă ne va fi frică, riscăm să nu evoluăm curajos. Trebuie să ducem mingea cât mai mult în spațiul de trei secunde și asta înseamnă fie prin pase la omul mare, fie prin pătrunderi ale oamenilor mingi. De acolo ei vor încerca să închidă spațiile, iar noi trebuie să găsim omul liber afară. La a doua și a treia rotație nu mai sunt așa de buni. Tot timpul suporterii sunt al șaselea jucător, practic. Voi repeta ce le spun des jucătorilor: Dacă noi nu ne facem treaba și nu jucăm un baschet de calitate, atunci putem avea și 100.000 de oameni în tribune că tot nu vor câștiga ei meciul pentru noi. Evident, ne ajută, ne împing de la spate în momentele grele, însă asta ajută doar în contextul în care jucăm bine. Este un meci important, deoarece e lupta pentru locul doi. Noi fiecare meci îl tratăm cu seriozitate, mai avem un joc important și în Muntenegru. Cu siguranță e partidă care atrage atenția și ne motivează în plus, deoarece putem să fim pe locul doi.”, a declarat antrenorul clujenilor, Mihai Silvășan, înaintea disputei cu JL Bourg.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza