U-BT Cluj a fost învinsă în deplasare în partida contra formației franceze JL Bourg-en-Bresse din cea de-a doua etapă a EuroCup cu scorul de 73-84 bifând cel de-al doilea eșec consecutiv în competiția europeană. Pentru formația pregătită de Mihai Silvășan s-au remarcat pe parcursul jocului Sasu Salin ( 18 p, 2 rec) Deshawn Stephens (13 p, 8 rec, 2 p.d.), Zach Hankins (17 p, 3 rec,2 p.d.) și Zavier Simpson (12 p, 7 rec, 7 p.d) în timp ce din tabăra gazdelor au strălucit Xavier Castaneda (18 p, 1 rec, 3 p.d.) și Kevin Kokila (10 p, 4 rec).
Antrenorul clujenilor, Mihai Silvășan, a afirmat că începutul slab de sezon se datorează și numeroaselor accidentări suferite de jucătorii importanți ai clujenilor însă victoria gazdelor a fost una meritată, formația franceză profitând de numărul mare de greșeli comise de ”Studenți” pe parcursul jocului.
”În primul rând, felicitări celor de la Bourg pentru victorie. Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, care se află într-o formă excelentă. Pe de altă parte, noi nu traversăm cea mai bună perioadă. Ne lipsește un om important, iar alți jucători nu sunt refăcuți din punct de vedere fizic. Am avut șanse să le facem față, dar am comis greșeli, pierzând mingea de 22 de ori. Astfel, ei și-au creat un avantaj. Consider că ne-am apărat bine, însă mingile pierdute au fost o reală problemă pentru noi. Mai exact, ei au avut 19 intercepții și au putut merge pe contraatac. Din punctul nostru de vedere, este doar începutul sezonului.
Am pierdut primele meciuri, dar trebuie să rămânem împreună, să fim uniți și să muncim pentru a fi mai buni. În ultimul sfert ne-au lipsit deciziile potrivite din punct de vedere ofensiv. În sfertul trei am pierdut mingi importante, ceea ce le-a dat încredere adversarilor. Acesta este baschetul, o echipă precum Bourg te pedepsește dacă greșești. Trebuie să mizăm pe lucrurile pe care le facem bine, cum ar fi anumite aspecte legate de apărare, precum și recuperările. Am câștigat clar lupta la recuperare, numai că din păcate nu am putut marca puncte. Mergem mai departe și rămânem uniți! ”, a declarat în urma partidei din Hexagon, antrenorul lui U-BT Cluj, Mihai Silvășan.