U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în meciul disputat miercuri seară pe teren propriu împotriva lui London Lions, în sfertutile BTK EuroCup, cu scorul final 91-79. Drumul european al echipei pregătite de Mihai Silvășan a ajuns la final, în urma unui meci spectaculos, în care clujenii au fost susținuți de nu mai puțin de 10.000 de suporteri.
Principalii marcatori ai partidei au fost Jones 23 puncte, Mejeris 15, Seeley 15, pentru gazde, respectiv Dekker 21, Nwaba 13, pentru London Lions.
”Doresc să mulțumesc echipei mele pentru un parcurs foarte bun în EuroCup. Drumul nostru în actualul sezon al EuroCup se sfârșește aici, însă nu există vreun motiv să avem capul plecat. Le mulțumesc jucătorilor, au fost incredibili din multe puncte de vedere. În numeroase momente nu le-a fost ușor, dar au reușit să depășească orice piedică.
În al doilea rând, vreau să le mulțumesc fanilor care ne-au susținut în permanență. A fost senzațional să jucăm într-o asemenea atmosferă, cu 10.000 de oameni în spate. În toate meciurile din EuroCup suporterii noștri au impresionat și ne-au împins de la spate. Le mulțumim și lor! Despre meci nu sunt tare multe de spus, îi felicităm pe cei de la London Lions. Au fost, evident, mai buni. Au existat momente în care puteam să revenim, dar nu am putut. Le urez baftă mai departe. Sezonul a fost unul reușit, jucătorii au dat dovadă de caracter și dăruire. În această seară ne-am propus cu jucătorii să ne bucurăm de fiecare clipă petrecută pe teren, în compania a 10.000 de oameni. Am încercat să jucăm cel mai bun baschet, dar din păcate nu ne-a ieșit.
Cred că performanțele aduc fanii la sală, ați văzut ce ușor a fost să umplem sala. Acum șase sau șapte ani nu ne gândeam că așa ceva se poate întâmpla. E de datoria noastră să continuăm munca și să fim un etalon pentru baschetul românesc. Trebuie să ne facem treaba profesionist și să încercăm să avem performanțe și mai bune în Europa.
Rămânem cu un sentiment foarte plăcut, s-a creat practic o familie în această echipă. Lucrurile pe care le-am realizat și meciurile extrem de spectaculoase au creat o chimie și un sentiment de luptă unul pentru celălalt. Nu trebuie să ne gândim în nicio secundă că sezonul s-a încheiat, mergem mai departe cu aceste lucruri. Vom încerca să jucăm cel mai bun baschet posibil!”, a declarat în urma partidei, antrenorul lui U-BT Cluj, Mihai Silvășan.
Rezultatele lui U-BT Cluj, în Grupa B a BTK EuroCup:
80-71 și 84-95 cu Turk Telekom, 70-67 și 80-76 cu Slask Wroclaw, 88-92 şi 89-98 cu JL Bourg, 89-74 şi 79-77 cu Buducnost Podgorica, 61-59 şi 90-74 cu Aris Salonic, 86-75 şi 85-81 cu Ratiopharm Ulm, 98-60 şi 88-83 cu Energia Trento, 70-92 şi 113-111 cu Gran Canaria, 120-111 şi 87-92 cu Lietkabelis Panevezys.