U-BT Cluj-Napoca, învinsă în primul meci european din acest sezon

by Christian Suciu

U-BT Cluj-Napoca a debutat cu înfrângere în actuala ediție a 7Days Euro Cup împotriva echipei franceze JL Bourg, ce s-a impus cu scorul final 88-85 în meciul disputat pe teren propriu. ”Studenții” au început rău meciul lăsând adversarul să se distanțeze la 11 puncte în mai puțin de o jumătate de oră, iar revenirea de formă din ultimul sfert a venit prea târziu pentru elevii lui Mihai Silvășan.

Din tabăra clujenilor cele mai reușite prestații au fost cele ale lui Leonardo Meindl (19 puncte, 7 recuperări) urmat de Karol Guzman (12 puncte, 4 recuperări) și Jordan Taylor ( 13 puncte 4 recuperări), în timp ce pentru gazde au strălucit James Palmer Jr. ( 17 puncte 5 recuperări) și Pierre Pelos ( 16 puncte, 5 recuperări).

”Ne doream foarte mult să câștigăm. Din păcate pentru noi, am jucat așa cum trebuia doar în ultimul sfert. Acesta ar trebui să fie spiritul nostru. În felul acesta am încercat să construim echipa pentru a avea succes în această competiție. Nu ne dăm bătuți niciodată și luptăm întotdeauna pentru a câștiga. Astăzi am jucat prost, mai ales în primele trei sferturi. Am evoluat fără curaj în ofensivă, iar în defensivă au existat momente în care nu am putut să-i oprim. Am încercat să luptăm pentru a reveni în joc, am avut de două ori două libere pentru a egala, însă asta este. Trebuie să mergem mai departe, să învățăm din aceste greșeli. Suntem o echipă nouă în această competiție și trebuie să o luăm pas cu pas, fiecare posesie, fiecare joc.” a declarat în urma meciului antrenorul studenților, Mihai Silvășan.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza