U-BT Cluj o învinge pe Joventut și urcă 2 poziții în grupa de calificare a EuroCup!

by Christian Suciu

U-BT Cluj a reușit un meci mare împotriva formației spaniole Joventut Badalona pe care a învins-o în meciul disputat la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, cu un scor final  98-82 (46-41). Cei mai buni marcatori ai studenților în meciul cu spaniolii au fost Meindl (21p) și Guzman (19 p). Trupa clujeană s-a bucurat de victorie alături de cei 5.000 de suporteri ce i-au încurajat pe parcursul partidei.

” Nu sunt surprins. Am făcut un meci bun de baschet și sunt foarte fericit că am înscris 98 de puncte la o echipă care primise până acum doar 73 de puncte pe meci. O performanță ofensivă incredibilă a echipei noastre. Defensiva nu a fost rea, desigur, ne putem îmbunătăți, dar sunt foarte fericit și recunoscător pentru această victorie și pentru felul în care am jucat. Am avut o zi bună la aruncările de trei puncte și acesta este baschetul – dacă înscrii ai șanse să câștigi, dacă ratezi multe lovituri este dificil.

Îi felicit pe băieții mei pentru că au un spirit bun, pentru că și-au dorit această victorie. Nu au avut nici un moment în care au renunțat sau au avut îndoieli. Am jucat dur, am câștigat bătălia la recuperări, am câștigat lupta pentru pase decisive, am împărțit mingea bine. Am înscris multe lovituri de trei puncte dar majoritatea le-am creat și au fost lovituri deschise. Este o mare realizare pentru noi să învingem o echipă care are această istorie și vine dintr-o ligă atât de grea. Suntem mândri, dar trebuie să mergem înainte și să avem grijă de următoarele jocuri.” a declarat la finalul partidei, antrenorul studenților, Mihai Silvășan.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza