”U” CLUJ – FC HERMANNSTADT 1-0. ANSELMO ADUCE CALIFICAREA ÎN MINUTUL 90+2!

by Bianca Baraboi

Universitatea Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României după ce a învins pe teren propriu, la limită, scor 1-0, pe FC Hermannstadt, în minutele de prelungire ale partidei.

Pe Cluj Arena, gazdele au avut prima mare ocazie a meciului, în minutul 33, când Dan Nistor a trimis în bară cu un şut de la distanţă. După opt minute a venit şi replica sibienilor, care au avut şi ei o bară, la lovitura de cap a lui Ngoma.

Clujenii au reuşit să înscrie totuşi golul calificării în semifinale: portarul sibian Căbuz a respins lovitura de cap a lui Vali Gheorghe, iar Federico Anselmo a profitat.

„U” Cluj a obţinut calificarea în sferturi din poziţia de lider al grupei B din care au mai făcut parte CFR Cluj, Rapid, CSA Steaua, Alexandria şi FC Botoşani. În campionat, clujenii se află pe primul loc în play-out, în care au reuşit să obţină 4 puncte după primele 2 etape.

De cealaltă parte, FC Hermannstadt a terminat pe locul secund într-o grupă din care au mai făcut parte Corvinul Hunedoara, Petrolul, Sepsi, Chindia şi Progresul Pecica. În Superliga, sibienii se află pe al 4-lea loc din play-out, la doar 2 „lungimi” de adversara sa de astăzi.

Cele două combatante s-au întâlnit de 11 ori de-a lungul timpului, „U” Cluj ieşind victorioasă de 7 ori, FC Hermannstadt de 2 ori, iar 2 partide s-au încheiat la egalitate.

sursa: Prima Sport

Te-ar putea interesa si

Comenteaza