Managerul general al Universității Cluj, Andrei Cordoș și-a reziliat contractul la numai șase luni de la instalarea în funcție. Fostul fundaș nu s-a bucurat de susținerea fanilor ”șepcilor roșii”, fapt ce ar fi cauzat cel mai probabil și ruptura față de club.
”FC Universitatea Cluj și Andrei Cordoș au decis, de comun acord, să întrerupă colaborarea începută în decembrie 2021, când fostul nostru fundaș a fost numit în funcția de manager general. Clubul îi mulțumește lui Andrei Cordoș pentru munca depusă la FC Universitatea Cluj în ultimele șase luni și îi dorește mult succes în viitor.” a transmis Universitatea Cluj-Napoca.