“U” Cluj pierde calificarea în finala Cupei României. Oțelul Galați s-a impus cu 2-1 în fața clujenilor

by Bianca Baraboi

Oţelul Galaţi a învins pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Universitatea Cluj, în semifinalele Cupei României. Anul trecut clujenii au ajuns în finală, dar au pierdut în fața celor de la Sepsi, la loviturile de departajare.

Gălăţenii s-au calificat pentru a doua oară în istorie în finala competiţiei.

Oţelul a deschis scorul încă din minutul 12, prin Cisse, cu o lovitură de cap. Clujenii au egalat dintr-un penalty obţinut de Roger şi transformat de Dan Nistor, în minutul 45+1.

Meciul părea că se va îndrepta spre două reprize de prelungiri, însă în minutul 90 Chipciu a marcat în propria poartă, iar gazdele au beneficiat şi de un penalty, ratat de Aly Malle.

S-a încheiat 2-1 pentru Oţelul, care merge pentru a doua oară în finala Cupei României, după prezenţa din 2003-2004.

Adversara gălăţenilor în finală va fi Corvinul Hunedoara.

Fotbalistul Alex Chipciu s-a arătat foarte afectat de ratarea finalei de la Sibiu.

”E dureros, ai sentimente contradictorii după un astfel de meci şi multe emoţii. Asta e soarta noastră. Munceşti mult şi când e să fii acolo, nu eşti. Am controlat jocul, dacă ar fi să mă gândesc la fotbal. Ei ne-au dat bătut cu un joc dur, permis şi de Radu, au sărit tibiile în aer. Am tibia varză.

Au fost faze fixe, s-au pierdut marcaje. Nici nu mai ştiu cum a fost la golul doi, cred că a fost şi henţ, am împins mingea.

La fazele astea, probabil şi pentru că nu avem talie foarte mare, avem de suferit. Asta este, ne întoarcem aici duminică pentru a juca în campionat. Asta e viaţa”
, a spus Chipciu.

Ioan Ovidiu Sabău în meciul de fotbal dintre FC Universitatea Cluj și AFC Hermannstadt, contând pentru Cupa României Betano – Sferturi de Finală, desfășurat pe Stadionul CLUJ ARENA din Cluj-Napoca, miercuri 3 aprilie 2024. © FOTO: Flaviu BUBOI/SPORT PICTURES

Ioan Ovidiu Sabău e dezamăgit de prestaţia unor jucătorii. Tehnicianul consideră că aceştia nu îşi merită salariile.

”Vedem, analizăm, ne aşteaptă jocul de duminică, ei au entuziasm. Ce ştiu să facă o fac foarte bine. E o calificare importantă pentru ei. Înseamnă că se munceşte. Au rezultate.

Am avut momente când puteam să ajungem în play-off, când puteam ajunge în finala Cupei, dar nu am făcut-o.

La cum suntem plătiţi, cred că trebuie să dea mai mult (n.r. unii jucători). Au venit şi oameni de la Cluj să ne susţină”,
 a declarat Sabău, la final de meci.

sursa: Prima Sport

Te-ar putea interesa si

Comenteaza