Selecționata U21 a Franței a fost eliminată din sferturile Campionatului European de Fotbal de reprezentativa similară a Ucrainei care s-a impus cu scorul de 3-1 în meciul disputat ieri seară pe Cluj Arena. Echipa din hexagon a deschis scorul prin Cheki în minutul 19 însă ucrainenii au revenit prin golurile lui Sudakov (’32 -penalty și ’44) și Bondarenko (’86).
În semifinale reprezentativa Ucrainei va întâlni Spania pe stadionul Steaua iar cealaltă semifinală va fi disputată de Anglia și Israel la Batumi.
Echipele folosite:
- Franța: Chevalier-Kalulu, Simaken, Lukeba, Nkounkou, Le Fee, Caqueret, Thuram-Barcola, Gouiri, Cheki
- Ucraina:Trubin-Vivcharenko, Batagov, Talovierov, Sych- Sudakov, Brazhko, Bondarenko- Mudryk, Kryskiv, Kashchuk
- Antrenori: Sylvain Ripoll (Franța) Ruslan Rotan (Ucraina)
- Arbitru: Joao Pinheiro
sursa: primasport.ro