Medicul Carmen Ceaca, sefa secției de Neurologie de la Spitalul Municipal Dej, a fost răpusă de COVID-19, la vârsta de 50 de ani.
”În seara zilei de 5 decembrie, doamna dr. Ceaca Mocan Carmen, șefa secției de neurologie a Spitalului Municipal Dej, a pierdut lupta cu virusul SARS-Cov-2, după mai bine de o lună de suferință, la doar 50 de ani.
Suntem adânc întristați că am pierdut dintre noi încă un medic profund dedicat pacienților și profesiei sale, un om de o deosebită calitate, corectitudine și o înaltă ținută morală, o bună prietenă.
A lucrat la Spitalul Municipal Dej din anul 2001, în acești aproape 20 de ani tratând și ajutând peste 10.000 de pacienți.
Cu toții deopotrivă, colegi și pacienți, îi vom simți lipsa”, au transmis reprezentanţii Spitalului Municipal Dej.