Un nou medicament împotriva COVID-19 a fost aprobat de autoritățile europene

by admin

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat utilizarea în regim de urgenţă în Uniunea Europeană unui nou tratament anti-COVID-19. Este vorba despre pastila Molnupiravir, produsă de grupul farmaceutic Merck, au arătat reprezentanții EMA.

„Medicamentul, care în prezent nu este autorizat în UE, poate fi utilizat pentru a trata adulţii cu COVID-19 care nu au nevoie de oxigen suplimentar şi care prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii”, se arată în comunicatul emis de autoritățile europene.

Reprezentanții EMA au precizat că au emis recomandări astfel încât ţările din Uniunea Europeană să poată decide individual să utilizeze pastila anti-COVID produsă de Merck, denumită Molnupiravir, în cazul unui vârf al infecţiilor.

„EMA a emis acest aviz pentru a sprijini autorităţile naţionale care pot decide cu privire la o posibilă utilizare timpurie a medicamentului înainte de acordarea autorizaţiei de introducere pe piaţă, de exemplu în situaţii de urgenţă, având în vedere ratele în creştere ale infectărilor şi deceselor provocate de COVID-19 în cadrul UE”, se mai arată în comunicatul agenției europene.

Pastila Merck nu ar trebui să fie utilizată de femeile însărcinate sau de femeile care nu folosesc metode contraceptive şi ar putea rămâne însărcinate, a mai spus EMA. „Aceste recomandări sunt oferite deoarece studiile de laborator pe animale au arătat că (pilula Merck) în doze mari poate avea un impact asupra creşterii şi dezvoltării fătului”.

Autoritatea de reglementare, cu sediul la Amsterdam, a mai spus că speră să se pronunţe cu privire la autorizarea oficială a pastilei Merck până la sfârşitul acestui an.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza