Un nou pod va fi construit în localitatea Ciurila. Până la finalizarea construcției, circulația se va desfășura pe un pod provizoriu

by Christian Suciu

Consiliul Județean Cluj construiește un pod nou în localitatea Ciurila, pe același amplasament, la kilometrul 17+700 al drumului județean DJ 107R, după ce vechiul pod va fi demolat. Până la finalizarea acestuia, traficul rutier se va desfășura pe un pod provizoriu construit din tuburi de beton prefabricate de 1.500 mm, amplasat în aval de podul existent. Lucrările la podul provizoriu au fost finalizate, traficul rutier desfășurându-se în condiții normale.

Este extrem de important ca drumurile județene, cu toate elementele de infrastructură sau suprastructură, să prezinte un grad maxim de siguranță pentru toți cei care le tranzitează. 
În acest scop, am demarat un amplu program de construire a mai multor poduri noi pe drumurile pe care le avem în administrare. Îmbucurător e faptul că pentru patru dintre acestea, respectiv cele din Ciurila, Pâglișa, Mănăstireni și Chiuiești am reușit să obținem finanțare prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny»”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

FOTO:

Necesitatea reabilitării complete a podului din Ciurila a fost determinată de starea de degradare a acestuia, dar și de motive care țin de siguranța rutieră, respectiv lățimea redusă a părții carosabile. Astfel, în baza propunerii experților în domeniu, a fost luată decizia demolării vechiului pod și construirii unuia nou.

Noul pod va avea o singură deschidere în lungime totală de 10,14 metri, o lățime de 10 metri și o parte carosabilă de 6,50 metri. În vederea construirii noului pod din localitatea Ciurila, au fost alocați 1.899.279,21 lei (TVA inclus) prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și 146.011,85 (TVA inclus) din bugetul județului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza