Meteorologii au anunțat că un nou val de frig va afecta România. Aceștia au emis și un cod galben de vreme deosebit de rece și precipitații, valabil până miercuri dimineața, la ora 10:00, în aproape întreaga țară.
Potrivit avertizării, în intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (04/05 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.
În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40…50 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55…65 km/h și pe arii restrânse 70…75 km/h.
Intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul țării, iar în a doua parte a săptămânii vor mai fi intervale cu precipitații mixte.
Până miercuri seara , la ora 22:00, va fi în vigoare și un cod portocaliu de ninsori abundente, valabil pentru zonele montane înalte. În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali va ninge abundent (30…50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.
1 comentariu
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]