Un accident de circulație a avut loc sâmbătă după-amiaza pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. Un șofer a pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina într-un stâlp de pe marginea drumului, pe care l-a rupt.
„La fața locului, echipajul autospecialei cu modul de descarcerare a găsit un autoturism avariat în afara părții carosabile, cu ocupanții ieșiți din acesta, și un stâlp de susținere a liniilor de transport a energiei electrice avariat, sprijinit doar de cabluri. Au fost asigurate măsuri pentru siguranță a salvatorilor și a participanților la trafic prin restricționarea zonei de sub stâlpul instabil și demontarea bateriei. A fost solicitată intervenția echipelor companiei de transport locale și a distribuitorului de energie electrică pentru deconectarea liniilor de transport a energiei electrice”, a transmis ISU Cluj.
Un bărbat și o femeie, în vârstă de circa 70 de ani, au fost consultați la fața locului de către un echipaj SAJ fără a fi transportați la spital. Circulația în zonă s-a desfășurat cu dificultate timp de zeci de minute.